Luni, 22 iulie 2024, în Salonul Carol I a avut loc lansarea cărții Superpolitik – Superpolitica: Triumf și Eșec Strategic – conducători, mari ambiții de putere și logica legitimității în ordinea statelor și în relațiile internaționale, scrisă de E.S., dl. George Maior.

Volumul dezvăluie mecanismele puterii, așa cum au înțeles-o marii lideri ai statelor și ai lumii. Elementul cheie care transformă această carte într-o lucrare de excepție este, însă, filtrul personal al autorului, ale cărui argumente derivă dintr-un studiu aprofundat, dar și dintr-o experiență diplomatică de prim plan. Despre complicata relație dintre strategie și legitimitate, autorul însuși declară: „cei care cred că stăpânesc perfect strategia se vor izbi de o logică a justiției și a legitimității, iar cei care cred că pot oferi soluții morale absolute se vor izbi de o implacabilă logică a strategiei. Vor avea surprize mari și ar fi bine să studieze cartea, având la dispoziție exemple multiple, de la Moise și Pericle până la complexitatea erei moderne nucleare și a inteligenței artificiale.”

La eveniment au participat mai multe personalități de seamă din mediul diplomatic, academic, universitar, cultural-științific dar și din sectoarele private de activitate. Au luat cuvântul: Mireille Rădoi – directorul general al BCU „Carol I”, dr. Florian Bichir – istoric și publicist român, Ovidiu Enculescu – directorul grupului editorial RAO și, nu în ultimul rând, E.S., dl. George Maior – autorul volumului lansat.

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” susține inițiativele unor astfel de lansări, atât prin dimensiunea complexă a problemelor pe care le tratează, dar, mai ales, a eforturilor intelectuale depuse – în acest context, în vederea obținerii unei adevărate istorii a relațiilor dintre putere și legitimitate în actul politic, din cele mai vechi timpuri și cu ramificații până în prezent.

Aveți nevoie de mai multe informații?