Loading Events

Biblioteca Centrală Universitară Carol I din București în parteneriat cu Fundația Universitară Carol I și Muzeul Național al Literaturii Române organizează ediția a XI-a a festivalului Strada de C‘Arte, care oferă iubitorilor de lectură și cultură un maraton de știință și artă în inima Bucureștiului. Intrarea este liberă la cele 7 concerte, 6 lansări de carte, 5 expoziții, 4 sesiuni de lectură publică, 3 dezbateri academice, 2 ateliere pentru copii, proiecții de film, precum și un târg de carte în zona statuii ecvestre a Regelui Carol I, sub sloganul bucuria culturii urbane. Evenimentele din săptămâna 12-18 septembrie 2022 se adresează publicului larg, de toate vârstele, cu afinități pentru actul cultural de calitate. Conectarea celor șapte arte într-un cadru elegant, dar și relaxat definește demersul creativ și ambițios al organizatorilor.

La  Strada de C‘Arte se recită poezie bună în mai multe limbi străine, se interoghează și analizează problematici actuale, se cântă și se dansează! Concertele din zilele festivalului constituie un argument: ne vor încânta din prima seară Mircea Tiberian și Nadia Trohin, Diana Tudor și Alexandru Burcă își vor plimba oaspeții prin romanticul Paris, iar fagotistul Vasile Macovei și flautul fermecat al lui Ion Bogdan Ștefănescu vor însoți lecturile publice. DJ Paul va condimenta ritmat seara de vineri, iar sâmbătă, spre orele 11, trecute fix, părinți și copii vor redescoperi comori ale muzicii din Bucureștiul de odinioară la un concert extraordinar susținut de Muzica Reprezentativă a M.Ap.N. și formația Alesis, care vor reînvia atmosfera pierdută a chioșcului de fanfară.

Horațiu Mălăele și George Mihăiță vor înnobila scena Străzii de C‘Arte.

Joi, 15 septembrie 2022, de la ora 17.00, în Sala de Consiliu vor avea loc trei evenimente dedicate analizei particularităților bibliotecilor universitare comparativ cu bibliotecile publice. Reprezentanți ai Ministerului Educației și ai unor biblioteci universitare de prestigiu vor lansa inițiativa unei Zile dedicate Bibliotecilor Universitare și vor explora căile de armonizare a demersurilor acestor instituții de management al cunoașterii. Cu acest prilej va fi prezentat primul număr al revistei Bibliotecii Centrale Universitare Carol I - De spiritu et anima.

Lansările de carte aduc în atenția cititorilor volume precum: Bunicul meu, Regele Mihai (Editura Vremea) de Nicolae de România, Secrets of Transylvania (lansat la ICR Londra), Monografia Institutului Național de Gerontologie și Geriartrie „Ana Aslan” (editura Academiei Române), François Villon (editura Tracus Arte), Creația interpretativă și factorul ludic, alături de Sfere sculptate (editura Grafoart). Prezentarea cărții Cip și cirip – Lumea magică a mamei și a fetiței ei (Curtea Veche Publishing) incită deoarece este un volum scris la două mâini, de Veronica& Ann-Kathrin Schmidt. Proiectul născut din spuma mărilor web și din incertitudinile și spaimele (i)realității, un proiect marca Dan Mircea Cipariu, sondează relațiile noastre cu noile tehnologii, Inteligența Artificială, rețelele virtuale și lumile extraterestre, materializat în volumul META VERS, publicat la Vellant și ilustrat cu 7 desene de Mihai Zgondoiu. Puteți face imersie în acest multivers vineri, 16 septembrie 2022, la ora 17, în Foaierul de Lectură.

Sâmbătă și duminică dimineață, copiii sunt așteptați la atelierele de Artă ecvestră, susținut de Marilena Hristache și la învârtit titirezii ca acasă la Arghezi, sub coordonarea Dorotheei Nicolescu.

Sâmbătă seară, lecția introductivă de tango va fi o oportunitate de a învăța pașii celui mai pasional dans, apoi Silent Disco va oferi o experiență în care tehnologia își dă întâlnire cu dansul: fiecare participant își alege muzica preferată și o ascultă în căști.

Cinci expoziții inedite completează festivalul: Căști de război fără soldați – incursiune în evoluția căștilor militare, colecție privată a lui Cornel Biriș, în cadrul căreia sunt expuse 120 de piese fabricate pe parcursul ultimilor 150 de ani în diverse țări; Romania’s English Queenprezentarea unei serii de fotografii de arhivă, descoperite cu ocazia documentării realizate pentru filmul „Maria, Inima României”, care a obținut premiul pentru cel mai bun documentar artistic la festivalul IPIFF; 125 de ani de la nașterea pictorului Iosif Keber, expoziția de la Muzeul Județean Gorj Alexandru Ștefulescu aduce în atenție un artist specializat în pictura bisericească, prezent în viața bucureșteană pentru că el a zugrăvit biserica Precupeții Vechi și Schitul Dârvari; Mircia Dumitrescu – Ilustrații la opera lui François Villon și Paul Celan – Printre Cuvinte/Unter den Wörten.

În acest an, la Strada de C‘Arte, luând în considerare importanța patrimoniului cultural, vă invit să participăm la un exercițiu, acela de a ne gândi dacă fiecare eveniment din acest festival este dedicat sau aparține deja patrimoniului nostru cultural, fie că vine din trecut sau este creat în prezent. O bibliotecă universitară trebuie să vină la întâlnirea cu cel mai exigent profil de cititor, cel mai avangardist și cel mai conectat la tehnologie, adică studenții. Drept urmare, există o preocupare constantă pentru noile tendințe, iar această preocupare traversează ca un fir roșu timpul și spațiile acestei ediții”, a declarat Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, inițiatoarea și promotoarea festivalului.

Vă așteptăm pe Calea Victoriei 88, unde s-au așezat fundamente solide ale educației și științei în România modernă, la Biblioteca Centrală Universitară Carol I!

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii. Parteneri strategici: APLER și Romfilatelia.  Desfășurat cu sprijinul: Exim Bank, BAT ROMANIA, Transgaz, UniCredit Bank și Marea Lojă Națională din România.

www.stradadecarte.ro

Joi, 15 septembrie

15:00 - 16:00 - Sală Consiliu - Eveniment de lansare a Zilei Bibliotecilor Universitare, masă rotundă, moderator: conf. univ. dr. Mireille Rădoi, invitați: reprezentanți ai Ministerului Educației și ai bibliotecilor universitare

16:00 - 17:00 - Sală Consiliu - Impactul socio-economic al transformării digitale a bibliotecilor, masă rotundă, moderatori: prof. univ. dr. ing. Doina Banciu & conf. univ. dr. Mireille Rădoi

17:00 - 18:00 - Sală Consiliu - Lansarea revistei BCUB, De spiritu et anima, moderatori: dr. Marian Oancea, Flaviu Predescu

19:00 - 20:30 - Aulă - Jeudis de la Francophonie – amfitrioni: Mireille Rădoi & Mohamed Ketata, E. S., Dna Laurence Auer, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Franței în România, Ioan Cristescu, director general al MNLR, Conferirea Premiului MNLR Tudor Arghezi - Jean-Pierre Siméon (distins cu Marele Premiu pentru Poezie al Academiei Franceze), & lansarea volumului Balade și alte poezii de François Villon, Editura Tracus Arte, 2022, în traducerea lui Adrian Vasiliu & lectură din opera lui Molière: Ioana Crăciunescu, moderator: Magda Cârneci, Lecturi publice: Jean-Pierre Siméon (Franța), Noe Sovage (Franța), Gabriela Adameșteanu, Bogdan Ghiu, Matei Vișniec (video), Dinu Flămând

Moment muzical: Diana Tudor (voce) & Alexandru Burcă (pian)

  • Foaierul de Lectură: Romania’s English Queen – curator și inițiator Dan Drăghicescu, Chainsaw Film Productions
  • Salon Carol I: Căști de război …. fără soldați incursiune în evoluția căștilor militare, colecția Cornel Biriș
  • Corp Boema: 125 de ani de la nașterea pictorului Iosif Keber, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”
  • Hol Aulă: Mircia Dumitrescu – Ilustrații la opera lui François Villon
  • Hol Regal: Paul Celan – Printre Cuvinte/Unter Den Wörtern