Loading Events

Transformarea bibliotecilor în hub-uri de cultură digitală

Academia Oamenilor de Știință din România prin Institutul de Cercetări Avansate Interdisciplinare „Constantin Angelescu” (ICAI), împreună cu partenerii: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, Muzeul Național al Literaturii Române, Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov, Fundația Universitară „Carol I” și Asociația DigiLib Muscel organizează a 15-a ediție a simpozionului „Slove Muscelene” cu tema „Transformarea bibliotecilor în hub-uri de cultură digitală”.

Ediția din anul acesta este o ediție jubiliară care marchează 15 ani de la inițierea unei manifestări științifice naționale, devenită în timp internațională, care se va desfășura în mod hibrid, prin prezența fizică la Câmpulung Muscel, Vila Golescu și cu participare online pentru alți invitați din țară și străinătate (Franța, Croația, Cipru, Suedia).

Ca și în edițiile precedente, la eveniment sunt invitați academicieni, profesori universitari, cercetători, istorici, informaticieni, directori ai marilor biblioteci, editori și companii care activează în domeniu, care vor evoca importanța transformării digitale în biblioteci și alte instituții de cultură. Impresiile participanților la diverse ediții se vor publica într-un volum care va fi lansat cu ocazia evenimentului.

Manifestarea semnifică și păstrarea tradiției „Slove Muscelene”, începută cu 15 ani în urmă, la care au participat numeroase personalități, precum vicepreședintele Academiei Române și rectori de universități, directori de mari instituții, cercetători de prestigiu în biblioteconomie, istorie, informatică. În acest an, organizatorii au instituit bursa Slove, în valoare de 1000 Euro care se va acorda unui tânăr bibliotecar pentru stagiu de pregătire profesională în străinătate.

Menționăm că întreaga manifestare a fost și este susținută financiar exclusiv de către organizatori (Informații despre edițiile simpozionului „Slove Muscelene” se pot găsi http://www.digilibmuscel.ro/).

PROGRAM

 

Joi, 13.07.2023

10:30 – 11:00Înregistrarea participanților
11:00 – 12:00Deschiderea lucrărilor, Cuvântul organizatorilor și Mesaje ale Oficialităților
12:00 – 13:00

Finanțarea bibliotecilor pentru transformare digitală prin PNRR

Prezentare susținută de reprezentanții Autorității pentru Digitalizarea României

13:00 – 13:30

Pauză de cafea

Recital de nai – Mădălina Lupu

13:30 – 14:00Lansarea cărții „Slove muscelene – ediție jubiliară – 15 ani”
14:00Moment muzical susținut de baritonul Alexandru Chiriac – solist al Operei de Stat Brașov
14:30 – 15:00

Acordarea Bursei „Slove”

Recital Silvan Stâncel

Ședința Comisiei Naționale a Bibliotecilor (numai pentru membrii comisiei) Program oferit de către organizatori

15:00 – 16:30Prânz oferit la „Vila Golescu”
16:30 – 18:30

Vizitarea obiectivelor istorice ale zonei Muscel

Prezentare de costume populare din zona Muscelului

 

Vineri, 14.07.2023

10:00 – 13:00

Masă rotundă (desfășurată online)

Transformarea bibliotecilor în hub-uri de cultură digitală

Moderatori: Acad. Florin Filip – Academia Română și Prof. dr. ing. Doina Banciu –  vicepreședinte Academia Oamenilor de Știință din România
13:00Încheierea lucrărilor

Imagini