Lansare de carte – „Martiriu parțial” de Gabriel Gafița
decembrie 11 @ 4:00 pm
La Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, se va lansa miercuri, 11 decembrie 2024, de la ora 16:00, cartea Martiriu parțial de Gabriel Gafița. Alături de autor, vor participa Angela Martin, prozatoare, eseistă și traducătoare, și Daniel Cristea-Enache, critic literar și director al revistei Literatura de azi. Întâlnirea va fi moderată de Odilia Roșianu, redactor-șef al aceleiași reviste.
Romanul lui Gabriel Gafița, care examinează în detaliu viața sub regimul comunist, insistă asupra câtorva probleme dificile cu care se confrunta omul comun în România anilor 50-60 ai secolului trecut: interdicția de a studia la facultate pentru cei cu dosar nefavorabil, naveta la țară, care împinge căsătoria lui Liviu și a Aureliei până aproape de punctul de rupere, greutatea obținerii unei locuințe și toate formele de compromis la care protagoniștii sunt nevoiți să recurgă pentru a avea unde să locuiască, dificultatea cumpărării unei mașini sau complicațiile obținerii pașaportului pentru o excursie în străinătate, obstacole care, pentru românii din ziua de azi, nu se mai pun în aceiași termeni.
Ce oferă de fapt o asemenea carte cititorului actual după 40 de ani de la scrierea ei? Ea oferă redescoperirea unei epoci dramatice și traumatice din istoria României, cu accent pe „obsedantul deceniu”, de care s-au ocupat și romanele unor scriitori români de prestigiu: Marin Preda, Dumitru Radu Popescu, Augustin Buzura, Constantin Țoiu, Nicolae Breban. Din acest punct de vedere, romanul lui Gabriel Gafița Martiriu parțial trebuie înscris în aceeași serie majoră a literaturii române postbelice, ca roman despre „obsedantul deceniu”, chiar dacă apariția lui este ulterioară celei a romanelor scrise de autorii menționați. Cartea încearcă să surprindă urcușurile și coborâșurile evoluției comunismului românesc de la formula dură și brutală importată din URSS în anii 40-50 către începuturile comunismului național, nu mult diferit, al lui Nicolae Ceaușescu.