Expoziție de fotografii: Ucraina – Un an de război
24/02/2023 - 10/03/2023
''Este o expoziţie în care vrem să aducem în atenţie rolul şi importanţa corespondentului de război, care lasă prin mărturiile strânse un mic fragment de istorie. Misiunea unei agenţii de presă este aceea de a furniza celorlalte instituţii media şi publicului larg informaţie obiectivă, promptă şi de calitate. Asta au realizat colegii mei, din luna februarie 2022, în cele opt deplasări efectuate în Ucraina. Şi au pus pasiunea pentru profesie înaintea oricăror altor temeri fireşti. Fotografiile sunt realizate în Ucraina, în diferite regiuni afectate de război, dar şi în Vama Siret, acolo unde au ajuns sute de mii de refugiaţi. Parteneriatul pe care îl avem cu Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" oferă ocazia publicului interesat de carte să privească şi aceste scene, care şochează şi sensibilizează într-o foarte mare măsură", a declarat Claudia Nicolae, directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES.
Fotografiile au fost realizate de corespondentul AGERPRES Cristian Lupaşcu.
''De Dragobete - ziua în care dragostea ar trebui să îmblânzească inimile - se împlineşte un an de când, pe teritoriul Ucrainei, se desfăşoară acţiuni sângeroase... Momente tragice, care trebuie să rămână consemnate în istoria modernă, pentru ca generaţiile următoare să le poată studia şi să înveţe din greşelile înaintaşilor. De aceea, Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" şi AGERPRES au realizat o expoziţie cu imagini surprinse pe lentila fotografului Cristian Lupaşcu, corespondent de război, care ne va transforma în martori ai catastrofelor provocate de război. Cele două instituţii vor continua, cu aceeaşi tenacitate şi profesionalism, să adune şi să conserve informaţii valoroase puse la dispoziţia publicului, astfel încât, pe viitor, repetarea unor asemenea greşeli istorice să nu mai fie posibilă'', afirmă Mireille Rădoi, director general al BCU.
Expoziţia cuprinde 20 de fotografii şi poate fi vizitată până pe data de 10 martie. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)