Proiecte digitale ale BCU „Carol I”
Proiectul Lib2Life – Revitalizarea bibliotecilor și a patrimoniului cultural prin tehnologii avansate îşi propune să revitalizeze rolul bibliotecilor, instituţii cheie în procesul educaţional; să revalorizeze un patrimoniu cultural pus în umbră de magnetismul noilor formule de acţiune digitală asupra realităţii concrete; să reinventeze practicile de lectură „după chipul şi asemănarea” utilizatorului contemporan.
Proiectul Lib2Life este dezvoltat de un consorţiu format din patru Biblioteci Centrale Universitare, Universitatea Politehnică şi Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică, reunind specialişti de vârf în domeniul restaurării documentelor de patrimoniu, al biblioteconomiei şi al celor mai avansate tehnologii IT.
RESTITUTIO este platforma digitală a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” care agregă colecții digitizate de manuscrise, cărți vechi și rare, presă, reviste și alte publicații seriale, cărți românești și străine curente, resurse iconografice, resurse cartografice și resurse audio-video. RESTITUTIO oferă utilizatorilor bibliotecii un instrument inovativ de descoperire a informației, care poate fi regăsită la nivelul descrierii bibliografice. Căutarea se poate face simplu, prin introducerea în căsuța de căutare a termenului de interes, iar rezultatele obținute sunt ordonate după relevanță. De asemenea, se poate apela la căutarea avansată prin folosirea mai multor criterii de căutare (titlu, autor, subiect, data publicării) sau se poate efectua o navigare în lista autorilor, subiectelor și datelor de publicare.