Loading Events

 

CONFERINȚA

Sub auspiciile Familie Regale a României

PATRIMONIUL CULTURAL, NATURAL ȘI CONSTRUIT LA 150 DE ANI DE LA PROIECTAREA CASTELULUI PELEȘ

Susținută de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș

la Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I”,

20 Septembrie 2023,

orele 11:00 – 14:00

Deschiderea Conferinței

11:00 – 11:03       Cuvântul de deschidere al Președintelui A.P.R.P., Prof. univ. dr. arh. Augustin Ioan;

11:03 – 11:07        Mesajul ASR Principelui Radu AL ROMÂNIEI;

11:07 – 11:10        E.S. Emil HUREZEANU, Ambasadorul României la Viena - Patrimoniul Peleșului în context european și mondial - video;

11:10 – 11:14        Dl. Alexandru MURARU, Reprezentant special al Primului Ministru al României – Importanța patrimoniului istoric și susținerea acestuia prin politici publice;

11:14 – 11:18         Dna. Raluca TURCAN, Ministrul Culturii – Responsabilitatea prezervării și promovării valorilor culturale în contextul actual;

11:18 – 11:23        Dl. Codruț CONSTANTINESCU, Consilier pentru afaceri europene Instituția Prefectului, Județul Prahova – Comunitatea locală, ca prim beneficiar al existenței Domeniului Regal Peleș și contribuția patrimoniului cultural în dezvoltarea economică, socială, culturală și educațională în Județul Prahova;

 

Patrimoniu natural

11:23 – 11:30        Dl. Prof. univ. dr. Florin STĂNICĂ, membru corespondent al Academiei Române, Prorector al U.S.A.M.V. București – Dezvoltarea cercetării științifice și importanța proiectelor educaționale derulate la Peleș;

11:30 – 11:40       Dna. Conf. univ. dr. Elisabeta DOBRESCU, Coordonator al workshop-urilor studenților de la Facultatea de Horticultură și Peisagistică, derulate de U.S.A.M.V. București la Peleș – Evoluție și rezultate după cele IX sesiuni anuale – Proiect amenajare peisagera la Vila Șipot – Casa arhitectului;

 

Patrimoniu construit

11:40 – 11:45       Dl. Prof. univ. dr. arh. Marian MOICEANU, Rector al U.A.U. ”Ion Mincu” din București – ”Valorile arhitecturii de patrimoniu și contribuția mediului academic în restaurarea edificiilor regale de la Peleș”;

11:45 – 11:50        Dna Conf. univ. dr. arh. Oana DIACONESCU, Decan al Facultății de Arhitectură de Interior, Coordonator al worksop-urilor studenților de la UAU ”Ion Mincu” din București – ”Implicarea activă a studenților arhitecți la  punerea în valoare a imobilelor de patrimoniu”;

11:50 – 12:00       Dl. Prof. univ. dr. ing. Radu VĂCĂREANU, Rector al Universității Tehnice de Construcții București – ”Construcțiile Ansamblului Peleș, complex de tehnici structurale ca material de studiu pentru viitorii specialiști”;

!!:55 – 12:00        Dna Ș.L. univ.  dr. ing. Monica BRICIU, Coordonator workshop-uri ale studenților UTCB la Peleș – ”Noi proiecte de cercetare și practică la Peleș pentru remodelarea construcțiilor istorice din lemn”.

12:00 – 12:05      Dna. Valeria-Oana ZAHARIA, Manager interimar Institutul Național al Patrimoniului – ”Proiectul de Restaurare și Refuncționalizare a teraselor Castelului Peleș, urmat de intervenția de urgență asupra acoperișului castelului”;

 

Protecția mediului

12:05 – 12:15       Dl. Prof. univ. dr. Ioan Vasile ABRUDAN, Rector al Universității Transilvania din Brașov – ”Pădurea – Parc de la Peleș, silvicultura și peisagistică în cadrul unui ansamblu istoric, turism cultural și protecția mediului”

12:15 – 12:20       Dl. Ionuț Sorin BANCIU, Secretar de Stat Ministerul Mediului – ”Parteneriat în proiectul ”Complex Vulpărie” de pe Domeniul Peleș”;

 

 

Patrimoniul Cultural

12:20 – 12:30      Dl. Dr. Narcis Dorin ION, Managerul Muzeului Național Peleș – ”Provocări și reușite în gestionarea unui muzeu de importanță deosebită”;

12:30 – 12:35       Dl. Drd. Adrian BUGA, expert Ministerul Culturii, - ”Valorificarea documentelor descoperite în Arhivele Naționale și în colecții particulare în beneficiul restaurării clădirilor din Patrimoniul Regal Peleș”;

12:35 – 12:40       Dl. Daniel-Cosmin OBREJA, colecționar privat, expert în numismatică – ” Plachete, medalii și decorații regale pentru marcarea momentelor istorice importante”;

12:40 – 12:45      Dna. Prof. univ. dr. Diana Asinefta MOȘ, Rector Universitatea Naționala de Muzică București – ”Casa Regală și patrimoniul muzical de secol XIX, de la Iosif Ivanovici la George Enescu”;

12:45 – 12:50       Dl. Prof. univ. dr. Nicolae GHEORGHIȚĂ, Prorector Universitatea Națională de Muzică București – Centrul de Studii al Muzicilor de Secol XIX - ”Muzicile militare românești în Regatul României (1866 – 1947)”;

12:50 – 13:00      Dna dr. Karina ȘABAC, pianist și manager proiecte culturale – ”Muzici uitate ale unui secol" - muzica pe vremea Reginei Elisabeta.

Cocktail

13:00 – 15:00      Interviuri / Dezbateri / Propuneri.