Loading Events

Fiecare țară are identitatea sa, stereotipul său, ceva pentru care este cunoscută. În România, însă, lucrurile nu sunt atât de clare. Deși ne-am recăpătat libertatea, în ultimii 30 de ani, în afara țării se știu foarte puține lucruri despre noi. Pe 13 iunie puteți redescoperi România prin filmul documentar semnat de Andrei-Nicolae Teodorescu, REFLECȚII ASUPRA ROMÂNIEI - 5 FEȚE ALE IDENTITĂȚII, cu ajutorul a cinci personalități care activează în cinci domenii diferite, fiecare dintre ele adăugând la patrimoniul cultural, ecologic, tradițional, științific, tehnologic și artistic al unei țări care are un potențial extrem de bogat.

„Ideea documentarului a pornit de la discuțiile care s-au creat la desele filmări și proiecții în afara țării, împreună cu producătorul meu, Dan Dimancescu – cetățean american de origine română, și consulul onorific al României la Boston. Dânsul a început să vină în România din ce în ce mai des, iar atunci când l-am întrebat ce îi plăce așa mult aici, mi-a răspuns că pentru el este o experiență uimitoare să vadă cum acest loc a revenit la viață după '89. Spunea că a văzut cum literalmente, fără nicio metaforă, totul era gri înainte, iar acum parcă a prins culoare.
Mi-am dat seama astfel că este foarte greu să fii conștient de aceste schimbări din interior. Pe de altă parte, din discuțiile pe care le-am avut cu românii plecați în afară, am văzut că nici ei nu reușesc să definească exact ce s-a schimbat în România în ultimii 30 de ani sau ce a produs aceste schimbări. Sunt și destui care cred că nu s-a schimbat nimic dar și foarte mulți români din interiorul țării spun că nu ar exista vreo schimbare. Documentarul încearcă să surprindă tocmai aceste schimbări prin ochii a 5 personaje care au făcut ceva tangibil, pragmatic, după '90 în România și care au contribuit cumva la ceea ce ar putea deveni un brand, o imagine iconică pentru noua Românie.”
explică regizorul Andrei-Nicolae Teodorescu.

5 povești, 5 personalități

ARTĂ URBANĂ, MARIA ZURBAGIU
Arta este parte integrată din imaginea țării noastre de după revoluție, România avănd succese pe plan internațional în aproape toate domeniile artistice: cinematografie, pictură, muzică etc. Despre arta urbană s-a vorbit însă cel mai puțin, asta deși în ultimii ani a fost extrem de populară în România. Maria Zurbagiu, face picturi murale și a fost atrasă de mică de arta urbană crescând în această comunitate de skateri, rolleri, bmx-eri. Fiind deja cunoscută pentru arta murală pe care o face, Maria a realizat o murală ce cuprinde întreaga temă a filmului, pe zidul din Calea Bucureștilor, Vis-a-vis de Colegiul Național de Informatică “Grigore Moisil” Brașov, liceu pe care l-a absolvit și Dumitru Prunariu.

TECH, FLORIN TALPEȘ
Mulți au văzut domeniul IT-ului ca o nouă formă de identitate a României de după '90. Pentru mulți străini (mai ales cei din SUA) singurul lucru pe care îl știu despre români este că sunt buni în IT. Acestă temă este dezbătută în film cu domnul Florin Talpeș, CEO-ul Bitdefender, care discută despre mitul românilor experți în IT, despre identitatea Bitdefender (cum la început se ferea să construiască o imagine românească a companiei) și despre pariul dânsului cu sine de a rămâne în țară după revoluție.

TRADIȚIE, IONUȚ "JOE" ȘI CORNELIA ONEA
Tradiția, urmele încă prezente ale trecutului, contrastul dintre contemporan și locurile în care timpul parcă a uitat să se mai scurgă, sunt printre principalele motive pentru care turiștii străini vin în România. Ionuț "Joe" Onea și soția sa sunt doi dintre românii care contribuie la păstrarea vie a tradiției. Acum câțiva ani căutau sate depopulate din România. S-au simțit atrași de satul Tecșești din județul Alba. Așa că au pornit, cu sprijinul fundației lor La Origini, proiectul Muzeul Viu De La Tecșești. Împreună cu studenții voluntari de la arhitectură și urbanism, nu numai că au restaurat case în sat (cu aceleași materiale și aceleași metode cu care au fost construite), dar au și construit de la zero o parte neolitică a muzeului.

ȘTIINȚĂ, AURORA SIMIONESCU
Atunci când vine vorba de știință se pot da nenumărate exemple de români care au făcut de-a lungul timpului descoperiri recunoscute internațional. Aurora Simionescu este astrofizician și lucrează pentru Institutul Spațial Olandez. La numai 39 de ani, Aurora are deja un trecut impresionant. A făcut o școală postdoctorală la Stanford, a primit o bursă NASA, a fost la un moment dat singurul cetățean străin care a lucrat la Institutul Spațial Japonez. În prezent, aceasta lucrează la construirea unui satelit numit Athena, care va fi următorul mare observator spațial lansat de Agenția Spațială Europeană. Deși a călătorit în întreaga lume și momentan trăiește in Olanda, Aurora simte că o bucățică din România va rămâne mereu cu ea. Este încă foarte legată de identitatea românească și mai ales de casa batrânească din Brăila, orașul ei natal.

NATURĂ ȘI MEDIU, ALIN ȘI TIBERIU UȘERIU
Alin Ușeriu a înființat Tășuleasa Social în 2000. Împreună cu fratele lui, Tibi, nu numai că s-au ocupat de plantatul copacilor și de educația copiilor în privința mediului (prin programul lor Pădurea Pedagogică), însă noul lor proiect, Via Transilvanica, ce străbate țara și trece prin aproape toate culturile și formele de relief ar putea deveni un adevărat brand al țării. Alin și Tibi vorbesc în film și despre începuturile Tășuleasa Social, dificultățile avute și chiar evoluția lor personală și bineînțeles de Via Transilvanica.

Scenariul și regia filmului REFLECȚII ASUPRA ROMÂNIEI - 5 FEȚE ALE IDENTITĂȚII sunt semnate de Andrei-Nicolae Teodorescu, imaginea de Constantin Ene Jr., montajul de Tudor D Popescu, sunetul de Andrei Boanță, iar coloana sonoră originală îi aparține lui Josh Heineman. Filmul este produs de Dan Dimăncescu.

Andrei-Nicolae Teodorescu a absolvit masterul în regie de film la UNATC 'IL Caragiale' în 2016. Scurtmetrajele și documentarele sale au fost selectate și premiate la multe festivaluri din lume (Cannes, Beijing, Stockholm, Istanbul și Boston). A fost nominalizat până acum de patru ori la Premiile Gopo.

Filmul produs de Kogainon va fi prezentat într-o proiecție specială pe marele ecran în data de 9 iunie la Bibilioteca Centrală Universitară 'Carol I' unde va fi lansată și cartea Identitatea românească de Dan Dimăncescu. Documentarul va fi difuzat în premieră pe TVR2 luni, 13 iunie, de la ora 21:40.

Mai multe informații despre film puteți afla și pe https://www.facebook.com/ReflectiiAsupraRomaniei

Parteneri lansare: Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', Domeniile Sâmburești, Aqua Carpatica

Parteneri media: Radio Guerrilla, Cinemagia, Ziarul Metropolis, IQ Ads, Smark, Movie News, LiterNet, Munteanu, CineGhid, All About Romanian Cinema, Radio România Cultural

Imagini